top of page

Cursuri de franceză pentru obținerea de certificate DELF/ DALF/ TCF/TEF

Validarea nivelului lingvistic dobândit fie prin studiu individual, fie prin participarea la cursuri de limba franceză, se poate face în urma unui examen (DELF/ DALF) sau a unui test (TCF, TEF) și obținerea unui certificat de competență lingvistică, conform Cadrului european comun de referință pentru limbi străine (nivel de la A1 la C2).

Students Studying in Classroom

Detalii cursuri de franceză pentru obținerea de certificate DELF/ DALF/ TCF/ TEF :

  • Cursurile se desfășoară exclusiv online, via Zoom 

  • Ritmul de lucru: săptămânal, de luni până vineri, după un program stabilit de comun acord

  • Durata unei ședințe online: 90 de minute

Tarif diferențiat pentru pregătire individuală sau de minigrup

Tariful include:

  • Ședința săptămânală de curs

  • Testul inițial de încadrare nivel

  • Suportul de curs în format electronic care este proiectat pe ecran pe durata ședinței

  • Subiecte de antrenament corespunzătoare specificului probelor

  • Materiale suplimentare (fișe sintetice de gramatică și de vocabular vizual, literatură adaptată pe nivel)

  • Verificarea fișelor de lucru și evaluări continue

  • Revizuirea permanentă a cunoştinţelor acumulate

​Plata se efectuează prin transfer bancar.

Avantajele certificatelor DELF/ DALF/  TCF/  TEF

  • Sunt recunoscute internațional în 164 de țări

  • Au valabilitate pe viață (DELF și DALF) și de doi ani (TCF și TEF)

  • Reprezintă un avantaj evident la nivel academic și pe piața muncii

  • Facilitează obținerea de burse de studii în țări francofone

  • Echivalează proba de limbă străină la bacalaureat (nivelul minim B1)

  • Facilitează admiterea într-o instituţie de învăţământ superior din Franţa la nivel licență (minim B2) și la nivel de master (minim C1)

  • Cresc punctajul celor care doresc să emigreze în Quebec

 

DELF (Diplôme élémentaire de langue française) - nivel: A1, A2, B1, B2
DALF (Diplôme approfondi de langue française) – nivel : C1, C2

 

Probele constau într-un examen scris și oral, care verifică nivelului de cunoaștere al limbii. Diplomele sunt titluri cu caracter internațional și sunt recunoscute în toată lumea de către firme private, camere de comerț și sisteme de învățământ public și privat.  

 

Pentru examenele DELF/DALF există trei sesiuni de examinare pe an (februarie, mai-iunie și noiembrie), Cele patru probe ale examenelor DELF/DALF (oral și scris) valorează 100 de puncte – 25 pentru fiecare probă. Pentru a reuși examenul este nevoie de un total de 50 puncte. În urma promovării examenului (minim 50 de puncte din 100 total cele patru probe și 5 puncte din 25 pentru fiecare probă), veți putea ridica diploma în termen de aproximativ două luni, sau mai rapid, o adeverință, după anunțarea rezultatului.

TEF (Test d’evaluation de français) și TCF (Test de connaissance du français) sunt teste de competență lingvistică raportate la standardele europene în vigoare și recunoscute internațional. Acestea reprezintă soluții rapide de validare a nivelului lingvistic, putând fi susținute pe tot parcursul anului, pe baza unei programări. Ele cuprind 3 probe obligatorii: înțelegerea unui text scris, conceperea unui text scris și înțelegerea orală. Testul se finalizează cu eliberarea unui atestat care situează candidatul, pentru fiecare probă, pe unul dintre cele 6 niveluri (de la A1 la C2) ale Cadrului european comun de referinţă pentru limbi străine, definit de Consiliul Europei. 


De ce este nevoie de un astfel de certificat? Pentru propria ta evoluție la nivel academic și profesional în România, în Franța și în țări francofone. Multe societăți cu acționariat majoritar francez caută vorbitori de experimentați, un atestat de limbă putând constitui un atu extrem de important pentru CV-ul tău.


În România, singurul centru abilitat pentru a organiza examene de limbă și pentru a acorda aceste atestate este Institutul Francez, cu sedii în mai multe orașe (București, Cluj-Napoca, Iași, București, Timișoara). 


Noi îți oferim o pregătire temeinică, inteligentă și eficientă pentru obținerea de certificate DELF/DALF/ TCF sau TEF. Structura cursurilor şi metodele de predare folosite pun accent pe dobândirea şi exersarea deprinderilor cerute : ascultarea și înțelegerea unui document audio, înțelegerea unui text scris, conceperea unui document scris, conversaţie și interacțiune orală.
 

Cursurile noastre te ajută să:

 

  • te familiarizezi cu structura probelor și timpii de realizare a subiectelor

  • răspunzi la toate întrebările legate de desfășurarea examenului

  • exersezi deprinderile și cunoștințele necesare pentru a promova probele de examen

  • te antrenezi pe fiecare probă în parte pentru a obține un scor cât mai bun

  • asimilezi tehnicile şi metodele necesare pentru diferitele părți specifice ale examenului

  • exersezi limba franceză scrisă şi vorbită

  • beneficiezi permanent de suportul şi îndrumarea formatorilor noştri

  • lucrezi într-un mediu interactiv, după un suport audio-vizual modern, conceput exclusiv în Franța, specific tipologiei de examen

  • promovezi cu brio examenul/testul

bottom of page